Gorj: Ponta vrea management privat la CEO
     
      
Gazeta de Sud
      
Miercuri, 9 Mai 2012
      
3011
      
     
    
    
    
            Premierul Victor Ponta a declarat la Targu Jiu ca sustine infiintarea Companiei Energetice Oltenia(CEO) pe formula discutata pana in prezent. Seful Guvernului a precizat insa ca nu vor mai exista numiri pe criterii politice la noua entitate economica, ci management privat. In ceea ce priveste sediul CEO, primul ministru a precizat ca stabilirea initiala a sediului Companiei la Turceni a fost o greseala, prin lipsa infrastructurii, si ca cel mai potrivit pentru acest lucru este municipiul Targu Jiu. Victor Ponta nu a dat un raspuns in privinta privatizarii Companiei Nationale Energetice, mentionand ca intai va trebui infiintata compania si apoi vor fi luate decizii. Deocamdata, data de infiintare a CEO fusese stabilita pentru 15 mai, iar, potrivit documentelor, unitatea ar trebui sa aiba sediul la Turceni, in incinta actualului Complex Energetic. De amintit ca premierul a sosit astazi la Targu Jiu unde, la sediul Prefecturii, a avut o intalnire cu sefii serviciilor deconcentrate. In acest moment, Victor Ponta participa la Casa de Cultura a Sindicatelor din Targu Jiu la festivitatea de lansare a candidatilor USL. Primul ministru a venit insotit la Targu Jiu de Ioan Rus,ministrul aministratiei si internelor si de ministrul apararii, Cornel Dobritoiu.
    
    
    
    
    
    
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 3011
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 3011
         
        
       
      
     
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 3011
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Sambata, 8 Martie 2025
         
 3011