Economie de spatiu. Angajatii a 4 directii judetene se inghesuie intr-o singura cladire
     
      
Replica de Constanta
      
Miercuri, 4 Martie 2009
      
1154
      
     
    
    
    
            Cladirea cu patru etaje situata pe strada Mircea cel Batran din municipiul Constanta, care la inceput a fost prevazuta ca sediu doar pentru Inspectoratul Teritorial de Munca si Directia de Munca si Protectie Sociala, la ora actuala a devenit neincapatoare pentru 4 institutii, care sunt nevoite sa foloseasca util fiecare metru patrat. "Cu siguranta avem nevoie de mai mult spatiu, de mai multe birouri. Am adus la cunostinta aceasta problema si fostului prefect, Danut Culetu, dar si actualului prefect, Liviu Brailoiu. La inceput, imparteam cladirea doar cu Directia de Munca, insa, la ora actuala, aici isi au sediile si Casa Judeteana de Pensii, si Agentia de Plati si Prestatii Sociale. Inspectoratul ar avea nevoie de cel putin 10 birouri in plus. Nici conferinte de presa nu avem unde sa facem", a declarat, pentru cotidianul "Replica", Eugen Bola, inspector sef la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta. "La inspectorat vin o data pe luna agentii economici, cu care trebuie sa lucram, dar in conditiile lipsei de spatiu parca suntem intr-un Turn Babel", a adaugat Eugen Bola. La randul sau, Daniela Elena Dragomir, directorul executiv al Directiei de Munca si Protectie Sociala, a confirmat ca angajatii directiei resimt si ei lipsa spatiului. "Avem 17 angajati, care trebuie sa lucreze in doar patru birouri. Lipsa spatiului nu ne permite sa lucram cu publicul si sa avem o arhiva bine structurata", a subliniat Daniela Dragomir. Mai mult decat atat, angajatii Agentiei de Plati si Prestatii Sociale sunt nevoiti sa cedeze scaunul lor persoanelor in varsta care le trec pragul. "Agentia de Plati si Prestatii Sociale are 21 de angajati, care lucreaza in 4 birouri si un ghiseu de la parter. Nu avem unde pastra cele 100. 000 de dosare din arhiva, pe care suntem nevoiti sa le depozitam in sediul vechi al cladiri. Nici cu publicul nu putem lucra. Daca vine o persoana in varsta la agentie, ii cedam scaunul nostru", a mentionat Mariana Fatu, purtatorul de cuvant al institutiei. (Nicoleta BACIU)
    
    
    
    
    
    
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 1154
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 1154
         
        
       
      
     
    
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Miercuri, 30 Aprilie 2025
         
 1154
         
        
       
      
     
      
       
       
        
		
        
         
 Euronews
         
 Sambata, 8 Martie 2025
         
 1154